Regizorul Corneliu Porumboiu precizează, referitor la dosarul în care este vizat de DIICOT, că prejudiciul invocat în sarcina sa este în cuantum total de 26.555 de lei şi consideră regretabil că, deşi dosarul penal este format în anul 2016, până acum nu i s-au solicitat lămuriri. „Deşi dosarul vizează peste 100 de persoane şi un prejudiciu total de aproape 10 milioane lei, numele meu este vehiculat în mod disproporţionat prin raportare la prejudiciul, şi acesta neadevărat, de 26.555”, remarcă regizorul. El subliniază că, în calitatea sa de scenarist şi regizor nu a supravegheat direct raporturile comerciale care fac obiectul dosarului penal, iar ca administrator al societăţii a delegat aceste domenii de activitate unor persoane competente. ”Am încredere că analizarea documentelor pe care le voi prezenta parchetului va duce la înlăturarea oricărui dubiu privind nevinovăţia mea şi a societăţii mele. Este însă regretabil că, deşi dosarul penal este format în anul 2016 şi priveşte raporturi contractuale din 2014, niciodată până la punerea mea sub acuzare din data de 18.10.2021 nu mi s-a solicitat vreo lămurire privind raporturile contractuale vizate. Am încredere că justiţia va remedia cât mai repede această eroare”, precizează Corneliu Porumboiu. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală anchetează 100 de persoane fizice şi juridice din industria filmului pentru presupusa evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat publicat luni pe site-ul instituţiei, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 9,9 milioane de lei. Între persoanele implicate în acest caz se află producătoarea Ada Solomon şi regizorul Corneliu Porumboiu. Ada Solomon nu a comentat acuzaţiile DIICOT. Conform DIICOT, prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.970.344 lei.