Cultură

Facem filme la greu, mai luăm şi premii

Pelicula "30 years and 15 minutes" ("30 de ani şi 15 minute"), regia Ştefan Mandachi, a primit premiul pentru Cel mai bun producător independent al unui film artistic de lungmetraj, la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independent - IPIFF, în cadrul unei ceremonii desfăşurate fără public, duminică, la Teatrul Odeon. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor transmis luni AGERPRES, în cadrul aceleiaşi secţiuni a fost acordată şi o menţiune pentru filmul "The Astronaut of God" (Astronautul lui Dumnezeu"), regizat de Octavian Repede. Juriul care a decis câştigătorii celei de-a XV-a ediţii IPIFF i-a avut în componenţă pe criticul de film Manuela Cernat, producătorul Anamaria Antoci şi actorul Constantin Cotimanis. Premiul pentru Cel mai bun producator independent al unui film documentar a revenit peliculei "The Creativity Delusion" regizat de Alex Lungu, iar menţiunea a fost acordată filmului "Waiting takes time", regia Valentin Anghel.  Filmul "Hippopotamus Hunt" ("Vânătoarea de hipopotami"), regia Germain Kanda, a primit premiul pentru Cel mai bun producător independent al unui film studenţesc, în timp ce menţiunea a fost acordată producţiei "Flight plan" ("Planul de zbor"), regia Gabriel Durlan .IPIFF este organizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) şi are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producţia de film independent şi profesioniştii angrenaţi în astfel de proiecte. AGERPRES

Evaluați acest articol
(0 voturi)