Acest mini-festival va debuta la Palais des Festivals et des Congres din Cannes cu lungmetrajul "Un triomphe", de Emmanuel Courcol şi cu actorul Kad Merad în distribuţie, în prezenţa echipei filmului, şi se va încheia cu "Les Deux Alfred", de Bruno Podalydes, în prezenţa regizorului şi a actriţei principale, Sandrine Kiberlain.
"Asa Ga Kuru" ("True Mothers") al japonezei Naomi Kawase, dar şi un film de debut georgian, "Beginning", regizat de Dea Kulumbegashvili, premiat weekendul trecut la Festivalul de la San Sebastian, vor fi de asemenea proiectate în cadrul acestui eveniment deschis publicului, ce va avea loc între 27 şi 29 octombrie, au precizat organizatorii într-un comunicat.
"Un juriu, a cărui componenţă va fi dezvăluită în curând, va decerna trofeul Palme d'Or pentru scurtmetraj şi premiile secţiunii Cinefondation", specializată în descoperirea noilor talente, au precizat organizatorii.
"Este un sentiment al bucuriei condensate de a fi la Cannes, pe care ar trebui să îl trăim cu toţii împreună în octombrie!", a declarat, bucuros, delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux, salutând totodată iniţiativa, pe care o consideră "un simbol frumos" organizat în parteneriat cu Primăria din Cannes.
În lipsa posibilităţii de a se desfăşura ca în fiecare an în luna mai, Festivalul de la Cannes s-a rezumat la publicarea unei liste cu 56 de filme care au fost incluse în "selecţia oficială 2020".