Cultură

Finală la Ateneul Român

Finală la Ateneul Român
12 vio

Cei trei finalişti ai Secţiunii de Vioară din cadrul Concursului "George Enescu" 2022 au fost anunţaţi duminică, în urma Semifinalelor ce au avut loc în 10 şi 11 septembrie. În Finala de pe 13 septembrie, pe scena Ateneului Român vor răsuna, în interpretarea celor trei tineri muzicieni, două capodopere muzicale, două dintre cele mai îndrăgite şi apreciate concerte pentru vioară din toate timpurile, compuse de Brahms şi Ceaikovski. Rezultatele au fost anunţate de juriul de specialitate duminică seară.
Doi dintre violoniştii calificaţi în Finală, Ştefan Aprodu şi Maria Marica, au ales ca repertoriu Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 77 de Johannes Brahms, unul dintre cele mai faimoase concerte de vioară din istoria muzicii. Al treilea concurent, Grégoire Torossian va interpreta Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski, unul dintre cele mai renumite concerte pentru vioară dar şi unul dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic.

Evaluați acest articol
(0 voturi)