Cultură

Mai sunt oameni care îşi mai amintesc şi de daci!

Mai sunt oameni care îşi mai amintesc şi de daci!
29 sarmi

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a semnat vineri contractul pentru serviciile de proiectare şi asistenţă tehnică în cadrul proiectului "Capitala Daciei - Muzeu viu al patrimoniului cultural european", ce are ca obiect conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a cetăţii Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Contractul de proiectare are o valoare de 612.000 de lei şi a fost câştigat de asocierea formată din Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), SC Profesional Construct Proiectare SRL Bucureşti şi Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" Bucureşti. "Este un proiect important pentru judeţul Hunedoara, ne bucurăm că am reuşit să atragem această finanţare pentru Sarmizegetusa Regia, unul dintre cele mai spectaculoase şi valoroase situri dacice de la noi din ţară. Avem încredere că partenerul nostru, Institutul Naţional al Patrimoniului şi asociaţii săi, va elabora un proiect tehnic menit să salveze o componentă importantă a monumentului UNESCO şi să revitalizeze întreg ansamblul de vestigii. Suntem mândri că putem implementa un astfel de proiect, realizat în premieră într-un sit dacic, dar avem şi o mare responsabilitate privitoare la modul cum se vor derula activităţile şi cum se va pune în valoare situl", a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, la finalul ceremoniei de semnare a contractului.

Evaluați acest articol
(0 voturi)