Adele şi-a încântat fanii în Hyde Park, în Londra, cu primul său concert public din ultimii cinci ani, potrivit BBC. La un moment dat ea a oprit concertul pentru că a observat în mulţime un fan care avea nevoie de ajutor. Adele le-a spus fanilor că este „extrem de fericită” să se întoarcă pe scenă. Concertul din Hyde Park a fost primul ei concert cu public din ultimii cinci ani, potrivit Mediafax.ro. Artista a oprit la un moment dat concertul, în timpul piesei „Hello”, după ce a observat că cineva din public avea nevoie de asistenţă. Adele a chemat paza pentru a-l scoate din mulţime. Fanii au salutat-o pe cântăreaţă pentru că a fost atât de grijulie, subliniind că nu numai că a chemat un steward pentru a salva fanul, dar s-a apropiat pentru a putea vedea ea însăşi ce se întâmplă, potrivit metro.co.uk. Adele şi-a reluat rapid concertul şi a continuat să cânte timp de două ore pentru 65.000 de fani din oraşul ei natal, care au fost încântaţi de spectacolul oferit.