Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi creştini, are parte de multe controverse legate de viaţa sa. Însă, una dintre ele s-a perpetuat şi în tradiţia ortodoxă, fiind reflectată chiar şi în iconografia răsăriteană, inclusiv în cea românească. Este vorba despre o invenţie medievală redată printr-o poveste a unui cardinal catolic şi potrivit căreia Sfântul Nicolae l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie la Sinodul de la Niceea, din anul 325. Nimic mai fals, aşa cum reiese din toate cercetările şi relatate de către Ioan-Florin Florescu, preot misionar. ”Povestea cu pălmuirea lui Arie la Sinodul de la Niceea este o invenţie medievală târzie, fără cea mai mică legătură cu viaţa Sfântului Nicolae în marea Tradiţie a Bisericii. În concluzie, povestea pălmuirii lui Arie de către Sfântul Nicolae apare târziu, în Occident, în secolul al 14-lea. Marea Tradiţie a Bisericii Ortodoxe nu o cunoaşte, iar faptul că, începând din secolul al 16-lea, trece în sinaxare greceşti şi în alte surse (dar nu peste tot, de exemplu scena nu e relatată în Mineiul pe decembrie al lui Mitrofan, 1698) se datorează influenţei apusene în unele biserici ortodoxe.
"Accept că ne e greu, după atâta vreme, să recunoaştem că am împrumutat şi colportat în Biserică o ficţiune hagiografică (n-ar fi singura). Dar nu pot să nu mă întreb ce înţeleg oamenii simpli văzând astăzi, într-o biserică sau reprodusă pe facebook, icoana unui sfânt apărându-şi credinţa cu o lovitură de palmă în obrazul adversarului. Este acesta modelul Mântuitorului şi al Evangheliei sale şi ce paradox justificarea acestei violenţe tocmai pe seama Sfântului pe care-l numim, în troparul său, „îndreptar al credinţei”, „chip al blândeţilor” şi „învăţător al stăpânirii de sine”!", scrie Ioan-Florin Florescu pe blogul personal.
O controversă demitizată