„Orizontul roşu este o producţie de divertisment palpitantă, care ascunde un cal troian. Elementul acesta va surprinde publicul exact când îi va fi lumea mai dragă”, spun Alex Pina şi Esther Martínez Lobato, creatorii serialului, cunoscuţi şi pentru „La casa de papel”, potrivit news.ro. „Procesul de casting a fost foarte dificil. A fost nevoie de un grup internaţional de actori, pentru că am avut nevoie şi de actriţe din alte ţări, femeile din străinătate fiind cele mai afectate de traficul de persoane în scop sexual din Spania”, a spus actriţa Martínez Lobato. Serialul va fi lansat de Netflix, la nivel mondial, pe 19 martie. Miguel Ángel Silvestre a dat patru audiţii pentru rolul lui. „Nu ştiam mare lucru despre el, dar ştiam că Alex şi Esther, creatorii «La casa de papel», vor face ceva cu un ADN precis. Şi după ce am lucrat cu ei mi-am dat seama cât de implicaţi sunt să realizeze ceva artistic şi unic”. „A fost foarte greu la început să nu te laşi doborât de subiect, de replicile pe care le spuneam, de dialoguri, şi, desigur, de suferinţa care este foarte prezentă. Cred că realizatorii serialului nu au vrut să impună un punct de vedere, au vrut să facă din cele trei personaje principale super-eroine, într-un fel. Este inevitabil să judeci subiectul, dar ne-am simţit în siguranţă lucrând cu Álex Pina şi Esther Martínez Lobato. Au fost schimbate unele părţi din scenariu, la propunerea actriţelor”.