Publicul meloman este invitat, marţea viitoare, de la ora 19,00, în Sala mică a Ateneului Român, la capacitatea de 50%, pentru un recital cameral susţinut de tânărul violoncelist român Valentin Dimitrie Simion. Potrivit unui comunicat al Filarmonicii "George Enescu", transmis miercuri AGERPRES, programul cuprinde lucrări de Robert Schumann - trei piese "Fantasiestucke", op.73; Ludwig van Beethoven - şapte variaţiuni pe tema 'Bei Mannern, welche Liebe fuhlen', din opera "Flautul Fermecat" de Wolfgang Amadeus Mozart; George Enescu - Nocturna şi Saltarello; Franz Danzi - Variaţiuni pe o temă din opera "Don Giovanni" de W.A. Mozart; Laura Ana Mânzat - Obstinando; Bela Bartok - şase dansuri româneşti; Bohuslav Martinu - Variatiuni pe o tema slovacă. Intrarea la concert este permisă pâna la ora 18,50, publicul fiind rugat să respecte regulile impuse de protecţie şi distanţare. Student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucuresti, clasa prof. univ. dr. Marin Cazacu, Valentin Dimitrie Simion a concertat ca solist al Filarmonicilor din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Bacău şi a participat la mai multe cursuri de măiestrie susţinute de profesori români şi străini.