Cultură

Se mai duc şi se tot duc, nu numai ai noştri!

Se mai duc şi se tot duc, nu numai ai noştri!
19 louie

Mike Mitchell, muzician cunoscut pentru solo-ul de chitară din piesa „Louie Louie” a trupei The Kingsmen, a murit la vârsta de 77 de ani, anuntă BBC, informează News.ro. Membru fondator al trupei, Mitchell a murit în ziua în care a împlinit 77 de ani, pe 16 aprilie, a confirmat bateristul Dick Peterson pentru revista Rolling Stone. „El a fost cel mai bun şi generos om de pe planetă”, a spus Peterson, care face parte din grup începând cu 1963. „În ultimii 57 de ani, am cântat la târguri şi festivaluri, la show-uri rockn’roll prin SUA. Mike este de neînlocuit şi îi va fi simţită lipsa nu doar de noi, ci şi de fani. Mike era preferat pentru firea lui comică, cât şi pentru arta muzicală”. Grupul The Kingsmen a fost fondat în Portland (Oregon), în 1959, iar după patru ani a înregistrat cel mai mare succes, cu piesa „Louie Louie”, variantă a compoziţiei din 1957 a lui Richard Berry.
Contribuţia lui Micthell la cântec a fost solo-ul de chitară, care a influenţat mulţi muzicieni. Înregistrarea The Kingsmen a fost apreciată de Rock and Roll Hall of Fame şi de Grammy Hall of Fame, în timp ce revista Rolling Stone a plasat-o pe locul 55 în lista celor mai bune 500 de cântece din toate timpurile. Mitchell a declarat, în 1999, într-un interviu radio că nu este deranjat de faptul că The Kingsmen era definit de acest cântec. „Eram bucuroşi să avem orice fel de succes, ca să putem face asta încă. Cariera pe care am avut-o este chiar minunată”. Eiheeei, The Kingsmen!

Evaluați acest articol
(0 voturi)