La mai puţin de un an după scandalul provocat de palma dată de Will Smith comediantului Chris Rock la gala premiilor Oscar, Apple a anunţat luni lansarea, în decembrie, a lungmetrajului ''Emancipation'', care îl va avea pe actor în fruntea distribuţiei, informează AFP.
Specialiştii de la Hollywood mizau mai degrabă pe o amânare a acestui lungmetraj pe tema sclaviei din cauza controversei create în jurul lui Smith după ce l-a pălmuit pe prezentatorul galei Oscar, umoristul Chris Rock, în luna martie. Derapajul, intens criticat, i-a adus lui Smith o suspendare pe o perioada de 10 ani de la ceremonia Oscarurilor.
În ciuda polemicii, Apple va lansa ''Emancipation'' în cinematografele americane pe 2 decembrie, urmată de lansarea, săptămâna următoare, pe platforma de streaming Apple TV+.
Un actor bun este totuşi bun şi nu poate fi ţinut departe de platourile de filmare