Celebrul grup pop-opera Il Volo revine în România pe 16 iulie 2022, la Sala Palatului din Capitală, pentru un concert care va avea loc în cadrul turneului mondial "Il Volo Sings Morricone", informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Acompaniaţi de orchestra simfonică, vocile celor trei tenori, Piero Barone, Ignazio Boschetto şi Gianluca Ginoble, vor surprinde audienţa atât prin repertoriul muzical special, presărat cu amintiri, cât şi prin momente încântătoare pline de umor. Programul concertului va cuprinde atât melodiile de pe noul album, interpretări ale compoziţiilor legendare semnate de Ennio Morricone, cât şi piesele care i-au propulsat în topul celor mai apreciaţi artişti internaţionali ai momentului, precizează sursa citată. Turneul mondial intitulat "Il Volo Sings Morricone" poartă şi numele celui mai recent album al trioului, lansat la începutul lunii noiembrie a acestui an, un omagiu adus maestrului Ennio Morricone, unul dintre cei mai mari muzicieni, compozitori şi dirijori ai secolului XX. Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, ora 10,00, şi vor putea fi achiziţionate din reţeaua Eventim.ro, la preţuri cuprinse între 145 lei şi 440 lei, în funcţie de categoria de loc.