Peste 40 de poeţi debutanţi s-au înscris în concursul pentru Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum, acordat anual de Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu". Potrivit unui comunicat de presă transmis de Memorialul Ipoteşti, premiul, aflat la ediţia a XXIV-a, se va acorda pe 15 ianuarie, în cadrul unei gale organizată cu prilejul Zilelor Eminescu. Juriul, format din Alexandru Cistelecan (Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu) va anunţa nominalizările în data de 10 ianuarie.
De-a lungul anilor, au fost premiaţi pentru debut Doru Mareş, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Tupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Duna, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacar, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duţescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ştefan Ivaş, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay.
Un mare premiu pentru debutanţi