Cultură

Un show care va face istorie în SUA

Un show care va face istorie în SUA
1 dre

Dr. Dre, Snoop Dogg, Eminem, Mary J. Blige şi Kendrick Lamar vor cânta pentru prima dată împreună pe aceeaşi scenă, în luna februarie, la show-ul din pauza Super Bowl, finala Ligii de Fotbal American. NFL (National Football League), Pepsi şi Roc Nation au anunţat joi că cele cinci staruri vor cânta pe 13 februarie, pe SoFi Stadium din Inglewood, California. „Ocazia de a cânta în show-ul din pauza Super Bowl şi să fac asta cu propria ogradă va fi una dintre cele mai mari bucurii ale carierei mele”, a spus Dr. Dre într-un comunicat citat de AP. Artistul premiat de şapte ori cu Grammy a adăugat că reprezentaţia lor va fi „un moment cultural de neuitat”. Dr. Dre a debutat pe scena rap a Coastei de Vest împreună cu Eazy-E şi Ice Cube şi a făcut parte din grupul N.W.A., care a avut un impact major în cultura hip-hop şi industria muzicală, la finalul anilor 1980. Dre este responsabil pentru crearea unor staruri ca Snoop Dogg, Eminem, 50 Cent şi Lamar. El a produs şi piesa „Family Affair”, cea mai de succes a lui Blige, conform news.ro
Cei cinci artişti au, combinat, 44 de premii Grammy, cu Eminem deţinând cele mai multe, 15. Fondatorul Roc Nation, rapperul şi producătorul Jay-Z, a transmis că show-ul va fi „istorie în devenire”. La Super Bowl au mai cântat în trecut artişti ca Beyoncé, Madonna, Coldplay, Katy Perry, U2, Lady Gaga, Michael Jackson, Jennifer Lopez, Shakira şi, cel mai recent, The Weeknd.

Evaluați acest articol
(0 voturi)