Principalele probleme cu care s-a confruntat învățământul preuniversitar gălățean au fost asigurarea condițiilor optime de siguranță sanitară a elevilor și personalului în școli, și asigurarea desfășurării activităților didactice online, acolo unde a fost cazul, se afirmă într-un raport prezentat de Inspectoratul Școlar Județean Galați în cadrul Colegiului prefectural.
„În acest sens, începând cu data de 26.11.2021 și până în prezent, au fost distribuite către elevi și personalul din școli, în mai multe tranșe, 830.054 de teste rapide antigen pentru identificarea infecțiilor cu noul coronavirus, precum și 153.000 de măști pentru a suplimenta cantitatea de măști procurată de unitățile de învățământ din fonduri proprii sau de la U.A.T. –uri.
Tot în această perioadă au avut loc 4 controale tematice care au avut în vedere, printre altele, modul în care sunt respectate și aplicate măsurile prevăzute în cadrul normativ cu privire la limitarea efectelor pandemiei de coronavirus. În cadrul acestor controale a fost monitorizată și activitatea didactică online”, se arată în documentul citat.
Conform raportului ISJ, în perioada 14 ianuarie – 4 februarie 2022, au fost 47 de clase în județ cu activitatea școlară online.
În aceeași perioadă, prin raportare la procentul de paturi ocupate la A.T.I., la numărul de clase cu activitatea fizică suspendată și la incidență, au fost 6 școli cu activitatea didactică online.