Cursurile din școli se suspendă de vineri și până marți (25-29 septembrie) în toate unitățile de învățământ în care se organizează fie și numai o secție de votare, inclusiv în București și Brăila, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației. Monica Anisie a precizat că orele vor continua, însă, în sistem online. Oficialul a anunțat că a introdus în premieră, prin Regulamentul de organizare a școlilor, prevederea potrivit căreia “orice suspendare a cursurilor va presupune continuarea învățării în sistem online”.
“Dacă nu există posibilitatea realizării cursurilor online, dacă un copil nu are un dispozitiv la care să se conecteze pentru orele online, atunci profesorii trebuie să ofere resursele educaționale necesare pentru continuarea învățării, cum sunt fișele de lucru sau alte tipuri de resurse”, a precizat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.