Educație

Burse sociale și bani de chirie, pentru studenții aflați în dificultate

Burse sociale și bani de chirie, pentru studenții aflați în dificultate

Vești bune pentru studenții din România aflați în dificultate, după ce s-a aflat că MIPE va acorda, din anul universitar 2023-2024, tinerilor care au burse sociale o serie de vouchere în valoare de 1.500 de lei. Mai mult, acestora le va fi plătită și chiria, după cum a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.

Sistemul de vouchere este deja folosit în învățământul preuniversitar și se va aplica de anul viitor și studenților români aflați în dificultate.

Conform datelor centralizate, în anul școlar 2022-2023 sunt 405.000 de elevi beneficiari, după cum precizează Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sunt 50.000 de studenți care ar urma să beneficieze de aceste facilități, începând cu anul universitar următor. Pentru ei, intenționăm să fie de 1.500 de lei valoarea voucherului și, dacă putem, să le subvenționăm chiria celor care sunt din familii defavorizate, care au o stare materială mai precară.”, a transmis șeful MIPE.

Evaluați acest articol
(0 voturi)