Educație

Elevii defavorizați vor primi 500 lei pe an pentru rechizite și haine

Potrivit proiectului de OUG, tichetele sociale se vor acorda pentru un an școlar, acelor elevi care provin din familii în care venitul lunar mediu pe membru de familie este de 50% din salariul de bază minim brut pe țară (adică, 1.115 lei). 

Tichetele vor fi emise pe suport electronic, astfel că vor fi asemănătoare cardurilor bancare, pe care posesorii le vor putea utiliza pentru plata rechizitelor și hainelor. Aceste tichete sub formă de card se vor acorda pe baza unor liste întocmite de autoritățile administrației publice locale, iar suma de 500 de lei nu va putea fi folosită decât pentru achiziționarea de rechizite și haine, fără a putea fi preschimbată în numerar. Suma de bani de pe tichetul social aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, transmite avocatnet.

Ca să se aplice, proiectul de OUG mai trebuie să apară în Monitorul Oficial.

Evaluați acest articol
(0 voturi)