”Boovie e un cadru de explorare propice pentru toți elevii și profesorii out of the box. Competiția presupune mai mult decât jurizare și premii (mari!), ea mai înseamnă și descoperiri personale, fie că e vorba de vreo abilitate nebănuită sau de vreo limitare ce trebuie depășită, de bucuria de a lucra autentic într-o echipă autonomă ori de senzația fantastică de împlinire în fața produsului final! Vă așteptăm la Boovie, înscrierile sunt deschise!” - Carmen Ion, profesor de limba română, inițiator Boovie
În acest an, Boovie se extinde și peste hotare – apare secțiunea EXTRO-BOOVIE, pentru elevii români din diaspora. Spre deosebire de ediția trecută, în care EXTRO-BOOVIE doar a fost pilot și oarecum desprinsă de etapele consecutive din cadrul concursului, în acest an se dedică tot elevilor români din diaspora, aceștia putând să aleagă o carte conform nivelului de studiu la care sunt.
Boovie este cel mai mare festival-concurs de book-trailere din România pentru elevi. Anul acesta se organizează ediția a VI-a.