27 de tineri câștigători (câte unul pentru fiecare țară UE) au fost premiați azi de Comisia Europeană în cadrul unui evenimentul online pentru concursul „Juvenes Translatores” destinat liceelor.
Câștigătoarea din România este Doroteea Păscălin - foto, elevă în cadrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea , aflată sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Visterneanu.
De asemenea, alți 15 elevi din România au fost premiați cu mențiuni speciale.
Participanții au putut alege să traducă în oricare combinație lingvistică alcătuită din două limbi oficiale din cele 24 ale UE. Din cele 552 de combinații lingvistice disponibile, cei 2 940 de tineri traducători din 689 de școli care au participat la concurs au utilizat 153, inclusiv combinații mai neobișnuite, mergând de la traduceri din portugheză în finlandeză până la traduceri din bulgară în suedeză și din slovacă în greacă.
Scopul concursului „Juvenes Translatores” este de a promova studiul limbilor străine în școli și de a le oferi tinerilor posibilitatea de a vedea ce înseamnă să fii traducător. Concursul li se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE.
Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores” („tineri traducători” în latină) în fiecare an din 2007.