Educație

Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 2021, plecând (și) de la studii științifice realizate la Universitatea București

Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 2021, plecând (și) de la studii științifice realizate la Universitatea București

Două studii științifice, la care au colaborat prof. univ. dr. Maria-Luiza Flonta și prof. univ. dr. Gordon Reid, cadre didactice de la Facultatea de Biologie a Universității din București, au fost citate în două dintre cele opt publicații de referinţă, pentru care Fundaţia Nobel a acordat Premiul pentru Fiziologie și Medicină în anul 2021, transmite Universitatea din București într-un comunicat de presă.

Cercetările, realizate sub forma unor investigaţii de tip electrofiziologic desfășurate în Laboratorul de Neurobiologie din cadrul facultății, au indicat existenţa unor canale sensibile la temperaturi scăzute. De la această ipoteză au pornit și laureații Premiului Nobel atunci când s-au preocupat de o temă de cercetare neexploatată la potențialul ei maxim: modalitatea în care percepem lumea înconjurătoare cu ajutorul receptorilor de temperature și de atingere.

Astfel, la începutul anului 2021, cercetătorii americani David Julius – profesor la University of California din San Francisco, şi Ardem Patapoutian, profesor la Scripps Research din La Jolla, San Diego, ambele instituții din Statele Unite ale Americii, au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină pentru contribuţiile aduse la înţelegerea modului în care reuşim să simţim atingerile, căldura sau frigul, abilităţi esenţiale pentru supravieţuirea noastră ca specie.

Studiile științifice care, deși publicate acum două decenii, s-au dovedit a fi de actualitate, Cold transduction by inhibition of a background potassium conductance in rat primary sensory neurons și Cold current in thermoreceptive neurons în prestigioasele publicații internaționale “Neuroscience Letters” și “Nature”

Evaluați acest articol
(0 voturi)