Educație

Proba scrisă a examenului de Definitivat 2020 are loc miercuri, pe 22 iulie

Potrivit edupedu, proba scrisă a examenului de Definitivat 2020 are loc miercuri, pe 22 iulie, iar candidații vor purta obligatoriu mască de la intrarea în centrele de examen până la ieșire. Vor fi maximum 10 candidați în clasă, potrivit Ministerului Educației. Regulile pe care profesorii trebuie să le respecte la examenul de Definitivat 2020 sunt cele din procedura nr. 3337/06.07.2020 și din Ordinul nr.5211/02.10.2018, cu modificările sale.Proba scrisă începe la ora 10:00 și durează 4 ore, la fel ca în anii trecuți.

Accesul candidaţilor în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 8:00 – 8:45, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate.În intervalul orar 9.00-9.45, responsabilii de sală efectuează instructajul candidaților cu privire la:

a) modul de redactare a lucrării scrise: cu cerneală sau pix de culoare albastră iar desenele/graficele se execută cu creion negru;

b) modul de corectare, de către candidaţi, a eventualelor greşeli: se taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/ desenele, cu o linie oblică;

c) modul de completare a disciplinei de examen pe foaia tipizată: denumirea disciplinei de examen va fi transcrisă întocmai, cu majuscule de către candidați de pe foaia cu subiecte pe prima pagină a lucrării scrise, în spațiul rezervat;d) modul în care se sigilează cu etichete albe lucrarea scrisă și modul cum se utilizează setul de 10 etichete autocolante cu cod de bare, numerotate;

e) modul în care se realizează numerotarea paginilor scrise, în spaţiul rezervat, preimprimat pe foaia de examen;

f) condiţiile în care candidaţii se pot retrage de la proba scrisă;

g) situaţiile în care candidaţii pot fi eliminaţi;

h) situaţiile în care lucrările scrise pot fi anulate.

Fiecare candidat semnează extrasul din aplicaţia informatică al fişei sale de înscriere, confirmând faptul că datele din fişă sunt corecte şi complete.

În cazul în care candidatul semnalează o inadvertenţă, responsabilul de sală informează preşedintele comisiei de examen, care transmite Comisiei naţionale modificările solicitate de candidat în fişa de înscriere, după verificarea oportunităţii şi legalităţii acestora.

Nu este permisă schimbarea disciplinei pentru care candidatul a optat atunci când s-a înscris la examen.

Evaluați acest articol
(0 voturi)