Educație

Proiect adoptat. Zile libere pentru părinții care trebuie să stea cu copiii acasă

Proiect adoptat. Zile libere pentru părinții care trebuie să stea cu copiii acasă

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care se acordă zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor.

Astfel, ailele libere se acordă în cazul în care se limitează sau suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2. 

Deputaţii au extins această facilitate şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile, transmite Agerpres.

Prevederile se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere. Deputaţii au introdus şi condiţia ca locul de muncă ocupat să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.

Deputaţii au introdus un text nou care prevede că, prin excepţie, “beneficiază de aceste prevederi şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate”, cu condiţia ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste zile libere.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept.Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere. Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)