Sute de salariați din sistemul de învățământ, reprezentând personalul nedidactic și care sunt membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au pichetat astăzi sediul prefecturilor județene. Sunt protestatari din: Iași-U.S.L.I.P., Galați, Vaslui, Călărași, Timiș- Sindicatul “P.P. Neveanu” și S.O.L.E., Vrancea și Sălaj!
Sindicaliştii gălățeni au protestat în faţa Prefecturii Galaţi împotriva discriminării și sistemului de salarizare aplicat de guvernanți.
Cei peste cincizeci de reprezentanți ai organizațiilor sindicale locale, prezenți la miting, cer guvernanţilor să aplice legea şi să elimine discriminarea salarială din sistem. Oamenii susţin că personalul nedidactic, cadrele didactice debutante, personalul auxiliar, dar şi o bună parte din personalul didactic au venituri foarte mici care se situează între 1.700 şi 3.000 lei.
Sindicaliștii sunt nemulţumiţi că, deşi au hotărâri judecătoreşti câştigate, legi sau hotărâri de guvern care oferă drepturi, acestea nu se aplică. Reprezentanții oamenilor ieșiți în stradă au anunțat că protestele vor continua pe tot parcursul lunii deemcbrie dacă cerințele lor nu vor fi rezolvate de guvernanți.