Educație

Sorin Cîmpeanu: elevii vor sta CÂTE DOI în bănci, la fel ca ÎNAINTE de pandemie

Regulile de distanțare vor fi adaptate la specificul și realitățile școlii românești, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri. Demnitarul a dezvăluit faptul că ordinul de ministru care va cuprine aceste reguli va fi foarte simplu de înțeles și de aplicat, conform Mediafax.

„Va trebui să fie foarte clar, ușor de înțeles și să fie aplicabil. Atâta vreme cât voi considera, poziționându-mă din punctul de vedere al unui director sau rector, și nu voi înțelege ce trebuie să aplic prin acest ordin, eu nu voi semna acest ordin”, a spus Cîmpeanu.

„90% din școlile din România au bănci de doi elevi. Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancă, accentul se va pune pe portul măștii. De asemenea, o altă măsură simplă tor ceea ce ține de aerisirea, ventilația sălilor de clasă”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

„Probabil, că la două cazuri per clasă să se suspende activitatea în clasă, dacă în aceeași școală sunt mai multe clase în care apar cel puțin două cazuri în fiecare clasă, sigur că se va suspenda prezența fizică vreme de 14 zile în întreaga școala. În ceea ce-i privește pe profesori, deoarece au o mobilitate mai crescută, la două cazuri confirmate în rândul cadrelor didactice se va suspenda activitatea timp de 14 zile în toată școala”, a preciza ministrul Educației.

De asemenea, cei din școli vor încerca să așeze mobilierul școlar „cât mai distanțat posibil, cât mai aerisit”, astfel încât să fie condiții rezonabile pentru elevi și profesori.

Evaluați acest articol
(0 voturi)