UNICEF îndeamnă guvernele să redeschidă, cât mai repede cu putinţă, şcolile pentru derularea cursurilor cu prezenţă fizică şi să ofere elevilor metode eficiente de recuperare a cunoştinţelor.
Prima zi de şcoală, un moment important pentru cei mai mici elevi din lume şi pentru părinţii lor, a fost amânată din cauza COVID-19 pentru 140 de milioane de copii, conform estimărilor unei noi analize a UNICEF publicate într-o perioadă în care vacanţa de vară ia sfârşit în multe părţi ale lumii.
Potrivit estimărilor, opt milioane dintre aceşti elevi au aşteptat peste un an de zile şi continuă să aştepte prima zi de şcoală cu prezenţă fizică, deoarece trăiesc în zone în care şcolile s-au închis pe durata pandemiei.
Clasa întâi pune bazele întregului proces de învăţare, introducând elevii în tainele cititului, ale scrisului şi ale matematicii. Este, de asemenea, o perioadă în care cursurile cu prezenţă fizică îi ajută pe copii să devină independenţi, să se adapteze noilor rutine şi să dezvolte relaţii importante cu cadrele didactice şi colegii.
Cursurile cu prezenţă fizică permit, de asemenea, cadrelor didactice să identifice şi să abordeze carenţele educaţionale, problemele de sănătate mintală şi abuzul care ar putea afecta negativ bunăstarea copiilor.
În 2020, şcolile din lumea întreagă au fost închise complet timp de 79 de zile de şcoală, în medie. Însă, în cazul a 168 de milioane de elevi, după declanşarea pandemiei, şcolile au rămas închise aproape tot anul. Chiar şi acum, mulţi copii se confruntă cu un al doilea an în care le va fi întreruptă educaţia, lucru fără precedent