Rolul învățământului superior în dezvoltarea durabilă
Președinții a 56 de universități din 30 de țări și regiuni au semnat declarația comună privind Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care a fost anunțată ofic…
Președinții a 56 de universități din 30 de țări și regiuni au semnat declarația comună privind Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care a fost anunțată ofic…
Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor sau Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scop…
Consiliul Național al Elevilor (CNE) propune Ministerului Educației un mecanism de feedback semestrial, iar printre posibilele întrebări se numără itemi privind…
Cursuri de limba engleză, excursii și activități în Realitatea Virtuală, în premieră în România, sunt anunțate zilele acestea de International Summer Schools Ed…
Proiectul își reia activitatea și în acest an. Lansat în 2019, proiectul urmărește prevenirea abandonului școlar și reducerea absenteismului pentru 1.000 de ele…
Circular Economy Hackathon este un concurs de idei cu focus pe stimularea inovației. Un hackathon cu soluții sistemice circulare pentru cei care doresc să contr…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a atras, marţi, atenţia asupra pierderilor şi dezechilibrelor din învăţământ, arătând că devine o problemă de securitate na…
Guvernul de la Atena a distribuit luni, în regim de gratuitate, 380.000 de autoteste pentru depistarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus Primii reziden…
Shakespeare School Essay Competition s-a bucurat de o mare popularitate in randul tinerilor, atingand un record al inscrierilor din ultimii ani. Competitia dedi…