Ministerul Afacerilor Interne a semnat contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 de milioane de euro, prin programul european SAFE, pentru modernizarea capacităților de intervenție, mobilitate și protecție civilă.
Potrivit unui comunicat al instituției, investițiile vizează consolidarea capacității operaționale a structurilor MAI în domenii esențiale precum mobilitatea militară, managementul victimelor multiple, protecția CBRNe (chimică, biologică, radiologică, nucleară și explozivă), evacuarea în masă, intervenția aeriană și navală, comunicațiile critice și securitatea informatică.
Cea mai mare parte a fondurilor, peste 431 de milioane de euro, este alocată managementului victimelor multiple și protecției CBRNe. Alte peste 292 de milioane de euro vor fi utilizate pentru gestionarea evacuărilor în masă, iar peste 121 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de comunicații. Totodată, peste 115 milioane de euro sunt destinate achiziției de autospeciale, iar peste 10 milioane de euro proiectelor de mobilitate militară.
Printre cele mai importante contracte semnate se numără achiziția a două aeronave tactice Leonardo C-27J Spartan NG, în valoare de 245 de milioane de euro, a 12 elicoptere Airbus, pentru peste 280 de milioane de euro, precum și a unui simulator modern de zbor, evaluat la peste 43 de milioane de euro. Echipamentele vor fi utilizate de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
În domeniul mobilității, MAI a contractat achiziția a 5.000 de SUV-uri și 25 de microbuze cu 8+1 locuri, furnizate de Grupul Renault, în baza unui contract de aproape 116 milioane de euro. De asemenea, vor fi achiziționate 10 autospeciale blindate de transport și 110 vehicule destinate intervențiilor în cazul incidentelor cu victime multiple.
Reprezentanții ministerului susțin că investițiile contribuie la creșterea capacității de răspuns în situații de urgență și la consolidarea rezilienței instituționale în contextul provocărilor actuale de securitate.
Discursul instigator la ură și agresivitatea online continuă să se extindă pe platformele sociale din Europa, inclusiv în România, potrivit unui raport publicat de Eurostat și citat de Euronews.
Datele analizate în 20 de state europene arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet au întâlnit online mesaje ostile sau degradante îndreptate împotriva unor persoane sau grupuri sociale. Cele mai ridicate niveluri de toxicitate online au fost raportate în Irlanda, Ungaria, Finlanda și Slovacia, în timp ce Letonia, Grecia, Germania și Lituania se află printre statele unde utilizatorii spun că întâlnesc mai rar astfel de conținut.
Potrivit raportului, principalele ținte ale discursului instigator la ură sunt opiniile politice, originea etnică și rasială, religia și orientarea sexuală.
Deși România nu figurează printre statele cu cele mai ridicate niveluri de toxicitate online, fenomenul este tot mai prezent pe platformele românești de social media. În ultimii ani, comentariile agresive, campaniile de hărțuire și mesajele radicale s-au intensificat în jurul subiectelor politice, al migrației, al conflictelor internaționale și al temelor legate de identitate și orientare sexuală.
Experții în comunicare digitală avertizează că algoritmii platformelor sociale favorizează deseori conținutul conflictual și emoțional, amplificând polarizarea și agresivitatea online, inclusiv în România. Nivelul discursului toxic a crescut vizibil în perioade electorale și în timpul unor crize majore, precum pandemia de COVID-19 sau războiul din Ucraina.
Un studiu publicat în revista științifică Nature indică faptul că tinerii bărbați reprezintă grupul care manifestă constant cele mai ridicate niveluri de ostilitate în discuțiile politice online.
Conform Observatorului European pentru Ura Online, platforma X rămâne rețeaua cu cel mai ridicat nivel de toxicitate din Europa, fiind evaluată ca mai agresivă decât Facebook, Instagram, TikTok sau YouTube. Cercetătorii au identificat drept cele mai răspândite forme de discurs instigator la ură conținutul antisemitic, anti-musulman, anti-LGBTQ+ și anti-refugiați.
Mai multe state europene pregătesc instrumente speciale pentru monitorizarea discursului toxic online. Spania a anunțat deja dezvoltarea unui sistem pentru măsurarea urii online, în timp ce Uniunea Europeană continuă demersurile pentru obligarea marilor platforme tehnologice să elimine mai rapid conținutul extremist.
Criticii acestor măsuri avertizează însă că limitarea discursului online poate genera controverse privind libertatea de exprimare și dreptul la opinii controversate.
România și Ucraina discută dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul apărării, inclusiv producția de drone finanțată prin programul european SAFE, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
Instituția ucraineană a anunțat că secretarul adjunct al Consiliului, David Aloyan, a avut o întrevedere la Kiev cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Apărării Naționale al României, Sorin Moldovan, șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.
Potrivit comunicatului, discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea formatului „Acordului privind Dronele”, considerat un instrument-cheie pentru extinderea cooperării dintre cele două state.
„O atenție deosebită a fost acordată dezvoltării și producției comune de drone, care vor fi finanțate în cadrul programului european SAFE”, a transmis Consiliul de Securitate al Ucrainei.
Cele două părți au analizat și implementarea unor proiecte comune de apărare în cadrul inițiativelor „Build with Ukraine” și „Build in Ukraine”.
De asemenea, oficialii au discutat despre aprofundarea cooperării în domeniul securității, în special în contextul situației de securitate din regiunea Mării Negre.
Conform sursei citate, David Aloyan a mulțumit României pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru disponibilitatea de a dezvolta o cooperare pe termen lung în domeniul securității și apărării. La rândul său, Sorin Moldovan l-a invitat pe oficialul ucrainean să efectueze o vizită la București pentru continuarea dialogului bilateral.
Partidul Social Democrat (PSD) a făcut vineri apel la toate formațiunile politice să înceteze confruntările interne pe teme de apărare națională și să acționeze unitar „în interesul național”, în contextul incidentului de securitate de la Galați.
Într-un comunicat de presă, social-democrații condamnă ceea ce numesc „încălcarea inacceptabilă a suveranității României de către Federația Rusă”, apreciind că „un astfel de comportament al unui stat arată nu numai disprețul la adresa dreptului internațional, cât și față de siguranța cetățenilor unui stat membru NATO”.
PSD susține că „agresorul este Federația Rusă” și cere tuturor partidelor să lase deoparte „orgoliile politice” pentru a contribui la înlăturarea rapidă a riscurilor de securitate la care sunt expuși cetățenii români.
Totodată, partidul respinge criticile formulate de președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, și de reprezentanți ai USR privind sesizările depuse la Curtea Constituțională în legătură cu legislația SAFE, despre care aceștia au afirmat că au afectat capacitatea de reacție a statului în cazul incidentului de la Galați.
„Sesizarea Curții Constituționale de către președintele Camerei Deputaților în privința OUG 38/2026 a avut drept scop înlăturarea incertitudinilor legislative generate de modul în care a fost emisă ordonanța și de o serie de alte prevederi introduse în actul normativ, fără nicio legătură cu instrumentul SAFE sau cu PNRR”, se arată în comunicatul PSD.
Social-democrații afirmă că demersul la CCR urmărește accelerarea unei decizii în termenul legal de 20 de zile și susțin că această procedură oferă mai multă claritate decât o eventuală sesizare a Avocatului Poporului.
PSD apreciază că incidentul de la Galați a scos la iveală „carențe grave ale sistemului de apărare național”, care necesită „decizii și acțiuni rapide de remediere”.
„Scandalul și orgoliile politice sau pasarea responsabilităților la alții trebuie să înceteze. România are nevoie de formarea rapidă a unui guvern funcțional care să instaleze profesioniști în structurile de conducere ale sistemului de apărare”, mai transmite partidul.
Reprezentanții PSD afirmă că sunt pregătiți să susțină instalarea rapidă a unui guvern „funcțional și responsabil”, care să asigure funcționarea eficientă a statului și a instituțiilor din sistemul de securitate națională.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), că Federația Rusă poartă „întreaga responsabilitate” pentru incidentul produs în noaptea precedentă la Galați, în urma căruia doi cetățeni români au fost răniți.
„Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni români au fost răniți. Întreaga responsabilitate îi revine Rusiei”, a afirmat șeful statului.
Potrivit acestuia, autoritățile române au decis declararea consulului Rusiei de la Constanța drept persona non grata, iar Consulatul Rusiei de la Constanța urmează să fie închis.
„Am avut o dronă rusă, plecată din Rusia”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a mulțumit partenerilor din Uniunea Europeană și NATO pentru solidaritatea manifestată după incident și a precizat că România accelerează măsurile pentru consolidarea capacităților de apărare împotriva dronelor.
„În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, vreau să vă informez că în cadrul SAFE avem o componentă importantă dedicată care să corespundă acestor evenimente. Contractele se semnează zilele astea și o să se livreze într-un an sau doi echipamentele”, a declarat președintele.
aEl a adăugat că România are un contract cu Ucraina și un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pentru întărirea capacităților de apărare.
„Până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri bilaterale pentru echipamente care să fie prezente în România”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a anunțat că în cadrul ședinței CSAT au fost analizate și măsurile de apărare civilă și reacția autorităților după incidentul de la Galați.
„Reacția de noaptea trecută a fost una rapidă. Domnul ministru ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată, sporire de număr de oameni. Pe zona aceasta suntem pregătiți”, a afirmat președintele României.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat vineri că Armata României nu a putut doborî drona rusească de tip Geran-2 care a căzut în municipiul Galați, deoarece interceptarea acesteia ar fi putut provoca pagube mai mari în zona urbană sau ar fi riscat extinderea incidentului în afara teritoriului României.
„Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina”, a transmis Miruță într-un mesaj publicat pe Facebook.
Potrivit ministrului interimar, Ministerul Apărării Naționale a ridicat de la sol două aeronave F-16 aflate în serviciul de Poliție Aeriană, acestea fiind sprijinite de un elicopter al Forțelor Aeriene Române.
Miruță a precizat că, după incident, a informat atât președintele României, cât și aliații NATO. El a anunțat că a avut o discuție telefonică și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Am avut o conversație telefonică în această dimineață cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti-dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, a afirmat ministrul.
Acesta a adăugat că România lucrează împreună cu aliații la măsuri suplimentare pentru întărirea securității pe Flancul Estic și a subliniat necesitatea achiziției unor noi sisteme de apărare antiaeriană.
„Da, avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol”, a transmis Miruță, susținând că actuala conducere a ministerului a continuat programele de înzestrare militară și că România are acum, prin programul SAFE, opt sisteme de apărare antidronă în procedură de achiziție.
În noaptea de joi spre vineri, o dronă rusească de tip Geran-2 a căzut prin acoperișul unui bloc cu 10 etaje din Galați, provocând o explozie și un incendiu. Două persoane au suferit răni ușoare și au fost transportate la spital pentru investigații. Locatarii imobilului au fost evacuați după incident.
Nadia Comăneci s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, în contextul organizării evenimentelor dedicate aniversării a 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
Întâlnirea a avut loc înaintea Galei „50 de ani de la prima notă de 10.00”, programată pentru 29 mai, la Palatul Parlamentului, și a „Galei Campioanelor”, care se va desfășura pe 31 mai, la Onești.
Cele două evenimente sunt incluse în calendarul manifestărilor organizate în cadrul Anului Nadia Comăneci, dedicat celebrării performanțelor obținute de fosta mare gimnastă de-a lungul carierei sale.
„Numele Nadiei Comăneci este asociat cu performanța, indiferent de ce generație este rostit. Însă drumul spre succes a fost posibil doar prin muncă temeinică, seriozitate și talent. Întreaga carieră a Nadiei Comăneci inspiră și motivează. Îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut pentru România și pentru că a fost un ambasador al țării noastre în lume”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
În cadrul discuțiilor a fost menționat și proiectul de modernizare și extindere a bazei sportive a Clubului Sportiv Municipal Onești, unde s-a antrenat Nadia Comăneci.
Guvernul a aprobat recent investiția, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea totală a proiectului depășind 122 de milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, investiția fiind estimată la aproximativ 44 de milioane de lei.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Sănătate 2021–2027 și presupune construirea de la zero a unei clădiri moderne, complet echipate, destinată acordării serviciilor medicale în regim ambulatoriu pentru peste 120.000 de locuitori din Tecuci și localitățile limitrofe.
Potrivit autorităților județene, noul ambulatoriu va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 2.700 de metri pătrați și va include 49 de cabinete medicale pentru specialități precum Pediatrie, Chirurgie generală, Cardiologie, Ortopedie, Dermatologie, Diabet, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Gastroenterologie și Oftalmologie.
Unitatea medicală va fi dotată cu peste 300 de echipamente și aparate medicale moderne, printre care aparate digitale de radiologie, ecografe performante, analizatoare automate de imunologie și echipamente pentru intervenții minore.
Proiectul include și măsuri pentru eficiență energetică, precum instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare pentru apă caldă, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și monitorizare inteligentă a consumurilor.
„Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul «Anton Cincu» din Tecuci — un proiect esențial pentru sănătatea celor peste 120.000 de oameni din municipiu și din localitățile din jur”, a declarat Costel Fotea.
În paralel cu aprobarea finanțării, a fost derulată și procedura de licitație, iar lucrările ar urma să înceapă cel târziu în luna noiembrie, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Galați.
Primul contract finanțat prin programul european SAFE pentru construcția Autostrăzii Unirii A8 a fost semnat joi, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma.
Contractul vizează proiectarea și execuția tronsonului 1 Moțca – Târgu Frumos, parte a sectorului moldovean al Autostrăzii Unirii.
„Este primul contract al acestei autostrăzi finanțat prin Programul european SAFE și un pas major pentru conectarea Iașului la rețeaua europeană de transport”, a transmis Horațiu Cosma pe Facebook.
Tronsonul va avea o lungime de 27 de kilometri și este destinat să reducă traficul și numărul accidentelor de pe DN28, una dintre cele mai circulate și periculoase șosele din regiunea Moldovei.
Contractul a fost atribuit asocierii SA&PE Construct – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro-Asfalt, valoarea investiției fiind estimată la 4,87 miliarde de lei, fără TVA.
Durata totală de implementare a contractului este de 46 de luni.
Potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor, proiectul include realizarea prioritară, în termen de cel mult 12 luni, a unui segment de 5,5 kilometri care va asigura conexiunea dintre Autostrada A8, DN2 și Autostrada A7 Bacău – Pașcani.
Lucrările prevăd construirea a 36 de poduri și pasaje, cu o lungime cumulată de 8,5 kilometri, patru tunele însumând 1,7 kilometri și trei noduri rutiere la Moțca, Pașcani și Târgu Frumos.
Un număr de 550 de elevi, cadre didactice și membri ai personalului auxiliar din cinci unități de învățământ din județul Galați participă la cursuri de prim-ajutor organizate cu sprijinul Crucea Roșie Galați, în cadrul proiectului „Sănătatea fără frontiere”, derulat de Consiliul Județean Galați prin fonduri europene transfrontaliere.
Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, care a precizat că programul are ca obiectiv pregătirea practică a participanților pentru intervenții rapide în situații de urgență.
Campania educațională se desfășoară în școli și licee din Berești, Berești-Meria, Bălăbănești, Cavadinești și Rădești, localități deservite de Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.
Potrivit autorităților județene, cursurile includ manevre de resuscitare, utilizarea defibrilatorului automat extern, intervenții în caz de înec, sufocare sau accidente, precum și acordarea primului ajutor în situații de hemoragii, arsuri și fracturi. Instruirea combină noțiuni teoretice cu exerciții practice intensive, menite să dezvolte reacții rapide și corecte în situații-limită.
La finalul programului, participanții vor primi diplome de participare din partea Consiliului Județean Galați și certificate recunoscute la nivel național și internațional.
Reprezentanții administrației județene au precizat că proiectul „Sănătatea fără frontiere”, cu o valoare totală de 1,6 milioane de euro, include și investiții în infrastructura medicală din județ.
În cadrul proiectului, la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor va fi construit un nou corp de clădire destinat Camerei de Primiri Urgențe și Secției de Medicină Internă, pentru modernizarea condițiilor de tratament și îngrijire a pacienților.