Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că Guvernul analizează posibilitatea ca primăriile să poată reveni asupra nivelului impozitelor locale, în urma unei propuneri venite din partea UDMR. Anunțul vine după o discuție directă cu liderul formațiunii, Kelemen Hunor, care a susținut că „a corecta decizii este un semn de maturitate, nu de slăbiciune”.
„Am văzut această propunere și am discutat cu domnul Kelemen Hunor. Răspunsul nu este unul simplu, pentru că impozitul pe proprietate este o problemă complexă, cu o paletă largă de aplicare”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a reamintit că România și-a asumat aducerea impozitelor pe proprietate la un nivel apropiat de valoarea de piață a imobilelor, fiecare localitate având o marjă de aplicare. Guvernul a stabilit un prag minim, inclusiv pentru impozitarea mașinilor, însă unele primării, care anterior aveau taxe mai mici, s-au trezit în situația de a fi obligate să aplice niveluri mai ridicate decât cele practicate până acum.
„Unele administrații locale au ajuns în situația în care nivelul stabilit de Guvern este mai mare decât cel anterior. Acum vor să reducă impozitul la nivelul minim prevăzut de lege, dar legislația nu le permite acest lucru”, a explicat Bolojan.
Din acest motiv, Guvernul ia în calcul modificarea cadrului legal astfel încât autoritățile locale să poată atât majora, cât și diminua taxele. „Este un atribut al administrației locale să poți și să crești, dar și să scazi impozitele. Putem analiza în ce măsură putem corecta asta, astfel încât primăriile să poată reveni asupra nivelului stabilit. Ar trebui să facem asta cât mai repede, înainte de aprobarea bugetelor”, a spus premierul.
Ilie Bolojan a amintit că 2025 a fost un an atipic pentru impozite, acestea fiind adoptate târziu din cauza contestațiilor la Curtea Constituțională. „Nu a fost timp suficient pentru explicații și clarificări. În primele săptămâni ale anului au apărut date eronate, până când lucrurile s-au stabilizat”, a precizat el.
Premierul a explicat și decizia de eliminare a scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități, măsură care a generat reacții puternice în spațiul public.
„Până acum aveam foarte multe excepții, inclusiv pentru imobile și mașini deținute de persoane cu handicap. Din datele din teren, avem aproximativ 957.000 de cetățeni cu certificate de handicap, ceea ce înseamnă că aproape 10% din fondul de imobile nu era impozitat”, a declarat Bolojan.
El a subliniat că aceste venituri reprezintă contribuția fiecărui proprietar la bugetul local, folosit pentru infrastructură și servicii publice. „Asfaltul din fața porții, rețeaua de apă, canalizarea, toate se fac din aceste fonduri. E firesc să existe reacții atunci când, după ce nu ai plătit nimic, începi să plătești integral”, a spus premierul.
Totuși, Guvernul analizează o soluție de compromis: „Suplimentăm competențele autorităților locale pentru a putea face anumite reduceri suplimentare, în funcție de situațiile sociale reale”.
Ilie Bolojan a avertizat însă că orice excepție înseamnă mai puțini bani pentru comunități. „Toate scutirile înseamnă că cineva, de undeva, trebuie să compenseze. Vom face o analiză de impact, dar nu putem lungi acest proces la nesfârșit”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.