Iohannis: Autorităţile au obligaţia să valorifice la maximum toate oportunităţile financiare pentru a sprijini cercetarea din România Recomandat

Preşedintele Klaus Iohannis susține că cercetarea şi inovarea au nevoie de o promovare susţinută şi de o abordare coerentă şi predictibilă în ceea ce priveşte finanţarea.

„Salut iniţiativa Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării de a organiza o gală dedicată recunoaşterii excelenţei în cercetare şi a palmaresului oamenilor de ştiinţă români, care îşi desfăşoară activitatea fie în ţară, fie în afara graniţelor. Cercetarea şi inovarea din România au nevoie de promovare susţinută şi mai ales de o abordare coerentă şi predictibilă în ceea ce priveşte finanţarea, astfel încât să putem vorbi despre o reală dezvoltare şi încurajare a domeniului pe termen mediu şi lung. Cercetătorii, indiferent dacă se află la începutul carierei sau au deja o experienţă bogată, trebuie să poată previziona ce apeluri de proiecte competitive sunt disponibile pentru a-şi pune în practică ideile lor valoroase. În acest sens, autorităţile au obligaţia de a valorifica la maximum toate oportunităţile financiare pentru a sprijini cercetarea din România prin accesarea fondurilor nerambursabile disponibile atât prin programele operaţionale, cât şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a precizat preşedintele Iohannis. 

Șeful statului a amintit de proiectul România Educată.

„De asemenea, prin Proiectul „România Educată” dorim să creştem interesul copiilor pentru ştiinţă şi creativitate, iar ulterior pentru o activitate susţinută în cercetare. Trăim vremuri în care foarte multe dintre descoperirile tehnologice devin rapid parte din viaţa noastră de zi cu zi, iar progresele în domenii majore, precum cel al sănătăţii ori al protecţiei mediului, aduc beneficii incontestabile pentru toţi cetăţenii. Cercetarea reprezintă, aşadar, catalizatorul schimbării şi este o sursă esenţială de prosperitate. România educată, durabilă şi competitivă este România care încurajează inovarea şi care sprijină activitatea cercetătorilor săi şi le recunoaşte acestora meritele. Istoria universală consemnează inovaţiile cercetătorilor români, care nu de puţine ori au contribuit decisiv la binele umanităţii. Ne mândrim cu realizările remarcabile ale unor personalităţi care au îmbunătăţit, prin munca şi descoperirile lor, viaţa de zi cu zi a oamenilor. Este însă responsabilitatea statului român să valorifice şi să promoveze inventivitatea, stimulând şi legătura dintre mediul de cercetare, mediul privat şi autorităţile publice, în scopul progresului social”, a adăugat Iohannis.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.