Politică

Sancțiunile impuse suporterilor de pe stadioane ar putea fi suspendate odată cu contestarea procesului verbal. Propunerea aparține unor parlamentari liberali și a fost introdusă în cadrul unui proiect de lege.…
România și Canada au semnat un memorandum în domeniul Apărării. În cadrul reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, ministrul apărării naționale,…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că realizarea unei rețele de centre de adicție pentru minori la nivel național reprezintă o prioritate a Ministerului Sănatății.Rețeaua este realizată în parteneriat cu…
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că miercuri liderii liberali se vor întâlni cu cei ai PSD. Va fi o ședință a coaliției în cadrul căreia ar putea fi stabilită…
Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa, iar creşterea nivelului de alocare pentru înzestrare la 2,5% din PIB permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea…
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul…
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Acesta a arătat că va candida sub sloganul „Un preşedinte pentru…
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj în timpul primei ședințe de Guvern de după alegerile locale și europarlamentare. Alegerile au trecut, românii vor un trai mai bun și prețuri…
Marcel Ciolacu a anunțat vineri că PSD va organiza un congres pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale. Acesta va fi convocat la începutul lunii iulie. Anunțul a fost făcut la…