Campania mondială "Save Lives: Clean Your Hands", lansată în 2009 şi marcată de atunci în fiecare an la 5 mai (Ziua mondială a igienei mâinilor), îşi propune să menţină promovarea globală, vizibilitatea şi permanentizarea igienei mâinilor în îngrijirea sănătăţii, dar şi să mobilizeze populaţia pentru îmbunătăţirea igienei mâinilor în întreaga lume, menţionează site-ul https://www.who.int/campaigns/world-hand-hygiene-day/2021.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cu ocazia celebrării acestei zile, solicită lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi instituţiilor să realizeze acţiuni eficiente pentru igiena mâinilor la punctul de îngrijire. Punctul de îngrijire se referă la locul în care se reunesc pacientul, lucrătorul medical şi modalitatea de îngrijire sau tratamentul care presupune contactul cu pacientul. Pentru a fi eficient şi pentru a preveni transmiterea microorganismelor infecţioase în timpul acordării îngrijirilor medicale, igiena mâinilor trebuie efectuată atunci când este necesară şi în cel mai eficient mod la punctul de îngrijire. Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea strategiei OMS de îmbunătăţire a igienei mâinilor.
Tema campaniei din 2021 este "Achieving hand hygiene at the point of care" ("Realizarea igienei mâinilor la punctul de îngrijire"), iar sloganul sub care se desfăşoară - "Seconds save lives - clean your hands!" ("Secundele salvează vieţi - curăţă-ţi mâinile!").
5 mai - Ziua mondială pentru igiena mâinilor (OMS)