Vaccinul împotriva COVID-19 cu doză unică a gigantului farmaceutic american Johnson & Johnson a fost omologat, vineri, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit unui comunicat al agenţiei ONU, scrie AFP.
Până în prezent, Comisia Europeană a acordat autorizații de introducere condiționată pe piață pentru 4 vaccinuri (cele dezvoltate de BioNTech și Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Janssen, a Companiei J@J), după ce siguranța și eficacitatea lor au fost evaluate pozitiv de către EMA. Alte câteva vaccinuri se află în stadii diferite de evaluare de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).
OMS a omologat deja vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer-BioNTech sau Moderna, precum şi pe cel de la AstraZeneca-Oxford, fabricat în India şi în Coreea de Sud. Aceste vaccinuri necesită injecţii în două doze iar cel de la Pfizer nu poate fi stocat decât la temperaturi foarte scăzute.
În schimb, serul de la Johnson & Johnson poate fi menţinut în frigidere clasice.
Unda verde dată vineri permite integrarea vaccinului în sistemul COVAX al Alianţei pentru vaccinuri (Gavi), OMS şi CEPI, prin care se livrează vaccin împotriva anti-COVID-19 ţărilor aflate în curs de dezvoltare.
Directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că speră ca sistemul COVAX să primească „cât mai repede posibil” 500 de milioane de doze din noul vaccin, cel mai probabil la mijlocul acestui an.