Sănătate

Campania pentru conștientizarea Sclerozei Multiple

Campania pentru conștientizarea Sclerozei Multiple

În anul 2022, campania dedicată conștientizării Sclerozei Multiple, World MS Day 2022, organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN), va include o serie de evenimente desfășurate în format online și hybrid. Acestea vor aduce laolaltă atât pacienții care suferă de această afecțiune, împreună cu aparținătorii lor, cât și profesioniștii din domeniul medical dedicat îngrijirii acestora.

Potrivit celor mai recente date statistice existente, în lume sunt 2,8 milioane de pacienţi cu scleroză multiplă, dintre care peste un milion se află în Europa. Potrivit studiului ReThinkingMS, realizat de European Brain Council în 2019, în ţara noastră existau aproximativ 9.000 de persoane afectate de scleroză multiplă, dintre care 70% sunt femei. Având în vedere că în fiecare an, în medie, sunt afectate aproximativ 1.000 de persoane, putem spune că ne apropiem de 12.000 de persoane cu scleroză multiplă înregistrate în țara noastră. Din păcate, lipsa unui registru de pacienți generează în continuare anumite probleme.

Diagnosticarea se realizează la vârste cuprinse între 20 şi 40 ani, confirmând încă o dată faptul că scleroza multiplă este cea mai invalidantă afecțiune a adultului tânăr. Simptomele se manifestă diferit de la o persoana la alta, de la o zi la alta, având si numele “boala cu 1000 de fețe”. Provocări în gestionarea diagnosticului apar zilnic și au impact asupra familiei, vietii sociale sau la locul de munca. Peste 85% din persoanele cu SM dețin un certificat de handicap, fiind eligibil automat pe baza diagnosticului.

Evaluați acest articol
(0 voturi)