Campania de informare privind riscurile asociate utilizării produselor de protecție a plantelor(pesticide agricole) a fost reluată.
Institutul Național de Sănătate Publică anunță că, până anul trecut, monitorizarea pe parcursul a trei ani de zile arată că în Registrul Național de Informare Toxicologică (ReTox) au fost înregistrate 172 cazuri de adulți cu intoxicație acută cu produse pentru protecția plantelor, ponderea cea mai mare – 72,09% – având-o intoxicațiile cu insecticide, urmată de cele cu erbicide (25,58%) și fungicide (2,32%).
În aceeași perioadă(2019-2021), au fost înregistrate și 604 cazuri de intoxicație acută cu produse chimice respectiv biocide, detergenți și produse pentru protecția plantelor la grupele de vârstă 0-18 ani. Dintre acestea, 562 cazuri s-au produs pe cale accidentală reprezentând un procent de 93,04% din totalul intoxicațiilor înregistrate, iar 40 dintre aceste cazuri fiind intoxicații accidentale cu produse pentru protecția plantelor.
Pesticidele sunt utilizate pe scară largă pentru combaterea dăunătorilor care afectează sănătatea plantelor reducând randamentul culturilor. Pesticidele sunt concepute pentru a ucide, a reduce sau a respinge insectele, buruienile, rozătoarele, ciupercile și alte organisme care pot amenința sănătatea publică și economiile naționale. Cu toate acestea, atunci când sunt utilizați sau depozitați necorespunzător, acești agenți chimici pot dăuna și oamenilor. Intoxicația cu pesticide este o problemă gravă de sănătate care afectează în mod disproporționat copiii.