Sănătate

Maraton săptămânal, la pas, și scapi de deces prematur

Maraton săptămânal, la pas, și scapi de deces prematur

Mersul pe jos circa 8.000 de paşi, adică aproximativ 6,4 kilometri, o dată sau de două ori pe săptămână, reduce semnificativ riscul de deces prematur, potrivit unui nou studiu științific, relatează AFP.

Deşi se ştie că practicarea unei activităţi fizice regulate reduce riscul de deces, studiul publicat în revista JAMA Network Open analizează beneficiile pentru sănătate ale mersului intensiv doar câteva zile pe săptămână.

Cercetătorii de la Universitatea din Kyoto şi de coroborați cu cei de la Universitatea California din Los Angeles au constatat că subiecții care au mers 8.000 de paşi sau mai mult, o dată sau de două ori pe săptămână, au avut un risc cu 14,9% mai mic de a muri într-o perioadă de 10 ani decât cei care nu au atins acest nivel.

În cazul celor care făceau aceste plimbări lungi de trei până la şapte ori pe săptămână, riscul de deces a scăzut şi mai mult, cu 16,5%.

Beneficiile pentru sănătate ale mersului pe jos 8.000 de paşi sau mai mult, o dată sau de două ori pe săptămână, păreau să fie şi mai mari pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste.

"Numărul de zile pe săptămână în care cineva parcurge 8.000 de paşi sau mai mult a fost asociat (în cadrul studiului) cu un risc mai scăzut de mortalitate cardiovasculară şi de deces din toate celelalte cauze", potrivit cercetătorilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)