În contextul înmulțirii cazurilor de coronavirus în toate categoriile de vârstă, autoritățile vor să crească numărul paturilor de la ATI la 1.600, în condițiile în care acum sunt 1.300, iar 1.056 sunt deja ocupate.
Ministerul anunță de asemenea schimbări și în ceea ce privește protocolul de tratament al pacienților care stau acasă și au forme ușoare ale bolii. Aceștia trebuie monitorizați cu atenție de medicii de familie, care vor decide tratamentul lor și îi vor direcționa către spital, în cazul în care starea lor se agravează.
Până acum, doar pacienții cu forme ușoare internați în spital primeau antivirale, nu și cei care stau acasă, transmite digi24.ro.
Măsura a fost decisă pentru a evita o creștere și mai mare numărului de cazuri grave de COVID, în condițiile în care, chiar dacă numărul de paturi de terapie intensivă poate fi mărit, nu există suficient personal medical pentru ele.