Sănătate

Ministrul Sănătăţii:România este, din păcate, ţara în care în ultimii 30 de ani nu s-a construit niciun spital public mare

Ministrul Sănătăţii:România este, din păcate, ţara în care în ultimii 30 de ani nu s-a construit niciun spital public mare

"Spitalele noastre au 50 de ani sau peste. Medicina a evoluat enorm în timpul ăsta. Nu ne putem aştepta ca un soft IT de secol 21 să funcţioneze fără probleme pe un computer 386 de anii '90. O astfel de aşteptare nu e doar o naivitate, ci o inconştienţă aproape criminală. Am început în cele 7 luni petrecute în 2016 la Ministerul Sănătăţii proiectele de spitale regionale. În ultimii patru ani s-a făcut munca ce trebuia făcută într-unul singur. Şi asta nu pentru că nu au fost bani ci pentru că nu a avut cine. În ţara asta s-au construit mall-uri, benzinării, clădiri de birouri, ba s-au construit şi câteva spitale... dar private", a afirmat Vlad Voiculescu.


Liderul USR-PLUS a remarcat că statul nu a fost în stare, pentru că cei care l-au condus au avut alte treburi sau alte interese, scrie epochtimes-romania.com.

"Vom construi spitale. Vom crea în acest guvern condus de Florin Cîţu, cu sprijinul întregii coaliţii, un fond important pentru investiţii în spitale şi o echipă direct responsabilă ca aceste spitale să devină realitate, să devină saloane curate, clădiri sigure. Vom construi spitale. Ţara asta are nevoie de spitale noi. Ţara asta are nevoie de vindecare, iar vindecarea de această dată nu va veni prin vorbe, ci prin fapte", a declarat Vlad Voiculescu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)