Vaccinurile anti-COVID-19 nu oferă o protecţie completă împotriva contagierii cu noul coronavirus, a declarat expertul pentru situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, referitor la noul val de cazuri din Europa, chiar dacă este regiunea cu cele mai înalte cote de vaccinare, relatează EFE.
Potrivit lui Mike Ryan, creşterea cazurilor de COVID-19 în Europa, care săptămâna trecută a concentrat jumătate dintre noile contagieri din întreaga lume, nu este încă însoţită de spitalizări masive, dar este îngrijorătoare deoarece sistemele medicale din multe ţări se află în pragul epuizării după 22 de luni de luptă cu pandemia.
Expertul OMS a admis că multe guverne din Europa nu vor să reintroducă măsuri tranşante pentru a frâna transmiterea virusului.
"Nu vor să-şi dezamăgească populaţiile dând un pas înapoi, dar fiecare ţară trebuie să-şi analizeze propria situaţie epidemiologică şi să-şi protejeze angajaţii din domeniul medical", a avertizat el.