Oamenii de știință de la Centrul Național Walter Reed pentru Medicină Militară (WRAIR) din SUA ar urma să anunțe, în următoarele săptămâni, dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva tuturor variantelor virusului SARS-CoV-2, inclusiv Omicron. Testele clinice inițiale arată rezultate pozitive, scrie Defense One citându-l pe Kayvon Mojarrad, directorul Secției de noi boli infecțioase din cadrul centrului.
În octombrie, cotidianul The Wall Street Journal anunța că o echipă de oameni de știință ai armatei americane a dezvoltat un vaccin universal, capabil să ofere protecție împotriva tuturor versiunilor de coronavirus. Potrivit documentului, un total de aproximativ 20 de grupuri de cercetare din întreaga lume lucrează la dezvoltarea unui "vaccin împotriva pancoronavirusului".
Vaccinul bazat pe nanoparticule de feritină, denumit SpFN (spike ferritin nanoparticle), a fost deja testat cu succes pe animale. Prima fază a studiilor clinice ale vaccinului împotriva diferitelor tulpini de coronavirus, inclusiv Omicron, s-a încheiat în decembrie.