„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. (…) Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!”, a preciat prefectul Berbeceanu pentru Digi24.
Măsurile de relaxare presupun:
permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor”
redeschiderea activităților „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
„Facem un apel la respectarea cu strictețe, în continuare, a măsurilor aflate în vigoare, astfel putând ca, în curând, măsurile de relaxare să fie și mai generoase!”, a scris Traian Berbeceanu pe Facebook.