Contextul fondării Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) - International Labour Organization (I.L.O.) a fost determinat de purtarea negocierilor de pace după încheierea Primului Război Mondial. În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, s-a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii, Comisie care, la 11 aprilie 1919, a adoptat un text ce a devenit parte a tratatului de Pace de la Versailles.
O.I.M. este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu competenţă generală în materie de muncă şi securitate socială.
O.I.M. este singura instituție internațională ce funcționează pe principiul reprezentării tripartite, care aduce împreună reprezentanţii guvernelor, patronatelor şi sindicatelor, în condiţii egale, pentru a discuta teme legate de muncă şi securitate socială, politica și programele sale fiind formulate de reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali.
O.I.M. are ca scop promovarea justiţiei sociale şi a drepturilor recunoscute pe plan internaţional ale persoanelor care muncesc, precum dreptul la un loc de muncă, încurajarea creării de locuri de muncă decente, îmbunătaţirea protecţiei sociale şi consolidarea dialogului social pentru a rezolva problemele legate de domeniul muncii.
Pentru a-şi atinge obiectivele, O.I.M. folosește drept mijloace standardele internaţionale în domeniul muncii sub forma convenţiilor, care devin tratate internaţionale obligatorii dacă sunt ratificate de statele membre.
Dintre acestea, Convenţiile nr. 81/1947 privind Inspecția Muncii și nr. 129/1969 privind Inspecția Muncii în Agricultură, ratificate de România prin decrete de stat, stau la baza înființării și funcționării Inspecției Muncii din România.