Biletele la trenurile CFR Călători pot fi cumpărate acum simplu și rapid, pot fi vizualizate și prezentate controlorului de tren direct de pe telefon, fără mai fi necesară tipărirea lor.
Acest lucru este posibil prin descărcarea aplicației CFR Călători, disponibilă în Google Play și App Store.
După ce instalați aplicația, aveți nevoie de un cont CFR Călători, pe care îl creați foarte ușor cu emailul dvs..
Selectați stațiile de plecare și destinație și trenul cu orele care vă avantajează. Alegeți la ce clasă călătoriți și numărul de pasageri.
După ce vedeți prețul tranzacției, urmează să completați numele și prenumele pasagerilor. La final introduceți datele cardului și finalizați tranzacția.
Veți primi în aplicație, prin SMS și email un ID (număr de identificare al biletului) pe care îl transmiteți conductorului la verificarea biletelor.
Asta-i tot!