Perioada de restricții a dus la o creștere semnificativă a numărului de femei care așteaptă un copil. În luna martie 2021, numărul nou-născuților a fost mai mare cu 1749 față de aceași lună din 2020, iar perspectivele indică un adevărat ”baby boom” în următoarele luni, indică o analiză realizată de Frames & Amca Medical, citate de Mediafax.
Potrivit celor mai noi date de la Institutul Național de Statistică, în luna martie 2021 s-a înregistrat naşterea a 13.606 copii, cu 1790 mai mulţi copii decât în luna februarie 2021.
Medicii spun că asistăm la un fenomen în creștere, stimulat de condițiile speciale din pandemie.
”Oamenii au stat mai mult în casă și acest lucru i-a făcut să fie mai atenți și mai preocupați de viața de cuplu. Pentru cuplurile care nu erau decise să facă pasul spre natalitate, pandemia a fost un adevărat stimul, dorința de a avea un copil trecând peste toate provocările generate de criză’’, afirmă dr. Edu Antoine, conferențiar universitar, de la clinica Amca Medical.
Potrivit datelor clinicii, numărul femeilor care au rezervat o vizită prenatală a crescut semnificativ în ultimele 4 luni. Și alte clinici specializate au înregistrat date similare.
2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Au venit pe lume 161.320 de copii, cu peste 40.000 mai puțini ca în anul 2019.
Potrivit estimărilor Amca Medical, în 2021, numărul copiilor nou-născuți ar putea trece de 200.000, cu un vârf de nașteri în perioada iulie-august 2021.
Potrivit analizei citate, cele mai multe femei însărcinate în această perioadă provin din mediul urban, au vârste între 25-39 ani și se află, în cele mai multe cazuri, la primul copil.
Nu numai în România se întâmplă acest lucru. Spre exemplu, Marea Britanie înregistrează cel mai mare număr de gravide din ultimii 5 ani. Potrivit datelor Serviciului Național din UK, încă din septembrie 2020 numărul vizitelor prenatale la clinicile specializate a crescut semnificativ (58.135 de rezervari) – cel mai mare număr pentru luna respectivă din 2015 și în creștere cu 6,8% față de anul 2019.
Potrivit publicației „La Stampa”, în perioadele de criză, cu puternice conotații sociale, oamenii devin mai atenți la natalitate, își doresc mai mult să aibă un copil.
S-a întâmplat acest lucru, de exemplu, după cel de-al Doilea Război Mondial, după tragedia de la WTC și după tsunami-ul din 2004, din Oceanul Indian.