Social

Firmele care comercializează articole pirotehnice, controlate de inspectorii ITM Galați

Firmele care comercializează articole pirotehnice, controlate de inspectorii ITM Galați

În cadrul unei campanii naționale care va avea loc pe toată durata sărbătorilor de iarnă, inspectorii de muncă gălățeni defășoară o acțiune ale cărei obiective sunt identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice.

„Această acțiune este motivată de evenimente grave petrecute în anii anteriori, în țară şi în străinătate, soldate cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, care au provocat pagube materiale şi, uneori, chiar victime, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite. Un alt motiv este faptul că, în perioada sărbătorilor, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse de utilizarea articolelor pirotehnice de către copii cu vârsta sub 18 ani. Pentru toate neconformităţile constatate cu ocazia controalelor, se vor dispune măsuri cu termene precise de remediere și, în funcție de gradul de pericol social al faptei, se vor aplica sancţiuni, de la avertismente până la sistarea activității”, a declarat inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu.

Inspectorii de muncă vor verifica dacă:

- deținătorii de astfel de articole sunt autorizaţi de către ITM şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie;

- aceștia au angajat personal autorizat ca pirotehnicieni;

- intrarea, ieşirea și transportul materialelor pirotehnice se face în baza documentelor prevăzute de lege;

- depozitarea acestora este conformă;

- nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate;

- articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba română.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)