O femeie în vârstă de 84 de ani, din Ucraina, a murit într-un cămin din orașul Galați, în urma unui stop cardio-respirator.
Femeia fusese cazată împreună cu rudele sale într-un cămin din orașul Galați alocat de autorități refugiaților ucraineni. În noaptea de duminică spre luni, femeia a făcut stop cardio-respirator.
Incidentul a fost anunțat la 112, iar victimei i s-au făcut manevre de resuscitare timp de o oră.
Rudele le-au spus cadrelor medicale că victima avea mai multe probleme de sănătate.