În perioada ianuarie-mai 2021, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați au fost încadrate în muncă 2.244 de persoane, dintre care 922 femei, informează instituția gălățeană.
1.186 dintre acestea au peste 45 de ani, 397 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 377 au mai puțin de 25 ani, iar 284 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.279 provin din mediul urban și 965, din mediul rural.
Ca nivel de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe sunt cu studii profesionale/arte și meserii (665), urmate de cele cu studii gimnaziale (629). Numărul celor cu studii liceale este de 586, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 210. Persoanele cu studii primare și fără studii sunt în număr de 103, iar cele cu studii postliceale, 51.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galați pe parcursul primelor cinci luni ale acestui an, 724 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
„Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Galați beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată. Astfel, în perioada ianuarie-mai 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.834”, mai informează AJOFM Galați.