O razie a avut loc în cartierul romilor din Podoleni, comuna Barcea din județul Galați.
Reprezentanții Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galați, însoțiți de polițiști de la Ordine Publică, Criminalistică și de la Secția 3 Rurală, plus luptători ai trupelor speciale și jandarmi au luat la verificat zeci de locuințe. O parte dintre ele au fost depistate ca fiind ilegal racordate la rețeaua de electricitate.
Au fost controlate 30 de case și 50 de persoane au fost legitimate, în urma verificărilor rezultând comiterea a 6 infracțiuni de furt de energie electrică, pentru care s-au întocmit trei dosare penale.
La trei dintre domiciliile controlate au fost identificate instalații electrice artizanale, respectiv derivații înaintea grupului de măsură, energia electrică consumată nefiind contorizată.