Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent joi în oraşul Câmpeni, a subliniat că, dacă s-ar respecta regulile şi după impunerea unor restricţii, în două, trei săptămâni ar putea fi înregistrată o estompare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, potrivit g4media.ro.
„Nu aş căuta vinovaţi. Aş căuta calea prin care noi toţi să respectăm nişte reguli şi să observăm că, după impunerea unor restricţii în contextul pandemic şi în contextul sărbătorilor religioase, în două – trei săptămâni să vedem o estompare a creşterii numărului de cazuri. În contextul fiecărei sărbători, putem întâlni respectări sau nerespectări de reguli. A căuta vinovaţi înseamnă a ne lua din timpul nostru şi a pierde un moment important în care putem gestiona o creştere a numărului de cazuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.
„În acest moment, noi evaluăm ca Spitalul Judeţean să rămână pentru un spital pentru o patologie non-COVID, în contextul în care avem şi spitale care pot prelua patologie COVID. După discuţiile pe care le-am avut cu Direcţia de Sănătate Publică, în acest moment sunt paturi libere, 40 de paturi libere care pot prelua patologie COVID mediu şi sever, în condiţiile în care pregătim acea ordonanţă de urgenţă în care acei asimptomatici sau unii cu simptome fără comorbidităţi să poată fi trataţi la domiciliu”, a mai spus ministrul, conform Agerpres.