Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), campion mondial en titre, a câştigat duminică Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, desfăşurat pe circuitul de la Sakhir (5,412 km). Cursa, în care Hamilton a plecat din pole position, a fost marcată de accidentul în care a fost implicat francezul Romain Grosjean (Haas), ce a scăpat doar cu răni uşoare după ce s-a izbit cu monopostul de parapeţii de protecţie de pe marginea pistei, chiar în primul tur, impact în urma căruia maşina i-a luat foc. După incidentul în care a fost implicat Grosjean, cursa a fost întreruptă aproximativ o oră şi jumătate, însă după reluare monopostul canadianului Lance Stroll (Racing Point) s-a răsturnat, acesta ieşind fără probleme din maşină. Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat olandezul Max Verstappen (Red Bull-Honda) şi thailandezul Alexander Albon (Red Bull-Honda).
Britanicul, campion mondial en titre şi matematic deţinător al titlului şi în actualul sezon după succesul din etapa trecută, şi-a trecut în cont cea de-a 95-a victorie a carierei, a 11-a a sezonului şi al zecelea pole position în acest an competiţional, în cele 15 curse de Grand Prix desfăşurate.
A 11-a victorie sezonală în Bahrein pentru Hamilton